Administrație
- Constituire Administraţie
- Consiliul Stiinţific
- Consiliul Consultativ de Administrare
- Comitetul Director
- Regulament parc
- Plan management
Despre parc
- Constituire parc
- Localizare şi acces
- Hărți
- Geologie, Geomorfologie
- Hidrologie, Climă, Soluri
- Floră, Faună
Turism
Noutăţi
Galerie foto
O colecţie de imagini din Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina
Filme
Comunități locale
Geografic, localităţile care fac parte din Parcul Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina, sunt amplasate, în cea mai mare parte, între Valea Grădiştei (Costeşti, Grădiştea de Munte, Luncani, Federi, Fizeşti, Ponor, Petros) şi Valea Streiului. Celelalte localităţi (Crivadia, Merişor, Băniţa) sunt aşezate de-a lungul D.N. 66 începând de la Crivadia până la Peştera Bolii, în partea de sud-est a parcului.
Zona care a prezentat cel mai intens interes pentru specialiştii etnografi a fost şi este zona "Platforma Luncanilor", denumire care a fost folosită pentru prima dată în anul 1950 de Ion Conea şi M. Kandel şi care reprezintă ultimul complex de nivelare (Gornoviţa), o parte individualizată a Munţilor Şureanu din Carpaţii Meridionali.
Vechimea şi continuitatea populării acestei zone de munte este atestată de urme ale omului paleolitic la Cioclovina (fosile umane şi unelte) şi neolitic la Ţâfla (aşezare aparţinând neoliticului). Cele mai multe dovezi ale existenţei oamenilor în zonele înalte ale platformei şi în apropierea ei, aparţin perioadei preromane şi romane, întreaga regiune adăpostind centrul administrativ al statului dac, respectiv al provinciei romane Dacia Felix.
Principala ocupaţie a locuitorilor din zonă este creşterea animalelor. Elementele tradiţionale îmbinate cu tehnici moderne introduse pentru uşurarea muncii, au rămas mărturii menite să ateste vechimea acestei îndeletniciri.
Teritoriul, în trecut aproape în exclusivitate pastoral (luncănenii fiind cunoscuţi oieri), cunoaşte în prezent introducerea, pe lângă activităţile de îngrijire a vitelor şi pe cea a îndeletnicirilor agricole, prin cultivarea plantelor (porumb , secară, cartofi etc) şi valorificarea pomilor fructiferi. Păstoritul pendulator este practicat la stânele aflate în munţii din apropiere: Retezat şi Şureanu. Începând cu luna mai, familiile aparţinând unor grupuri de case aflate în relativa apropiere, îşi adună vitele şi oile, trimiţându-le la cea mai apropiată stână aflată la o zi sau două de mers. Aici animalele vor fi păzite de unul sau doi ciobani, de mulsul şi de prepararea laptelui ocupându-se băciţele care vor locui permanent la stână, fără să coboare în sat până la sfârşitul verii. Băciţele sunt alese din rândul femeilor de peste 50 ani, cele tinere rămânând să îngrijească de gospodărie şi, din când în când, să transporte produsele gata preparate, de la stână la gospodăria din sat.
Aspecte culturale şi etnografice
- Căluşerul
- În zona Parcului Natural Grădiştea Muncelului – Cioclovina se mai păstrează şi în zilele noastre „căluşul” sau „căluşerul”, un obicei care face parte din Patrimonilul Mondial întrucât această tradiţie a fost proclamată de reprezentanţi UNESCO drept „o capodoperă a patrimoniului oral şi al comunităţii”, ca o recunoaştere a valorilor patrimoniului nostru cultural în peisajul mondial al culturii. Acest obicei ancestral îşi are originea în antichitate şi are la bază cultul Soarelui, asociat cu cel al fertilităţii. Căluşerul hunedoarean, specific satelor aparţinând comunelor Boşorod, Orăştioara de Sus, şi Baru, este practicat numai la Crăciun. Deşi unitar ca forme de manifestare, el se remarcă prin diversitate de la un sat la altul, printr-o costumaţie populară specifică, la care se adaugă clopoţeii (zurgălăi) şi măştile, dar mai ales printr-o coregrafie excepţională. Organizarea „cetei” , compusă din 7, 9, 11 dansatori tineri, cu vârste în jur de 20 de ani (la care se adaugă şi tineri cu alte „funcţii” ) , şi cuprinde mai multe etape pregătitoare (alegerea gazdei, a vătafului, învăţarea textului colindelor şi a melodiilor) care încep la lăsata seculului şi ţin până în ajunul Crăciunului. Nici-un alt obicei de iarnă din zona respectivă nu antrenează atâţia participanţi activi în pregătirea şi desfăşurarea acestui eveniment, care mobilizează dealtfel întreaga obşte a satului. Alte obiceiuri de iarnă din zonă sunt: „turca”, „Irozii” şi „Cerbul”.
- Nedeile
- Se desfăşoară în sat sau pe vârful muntelui şi reprezintă alte sărbători specifice acestui spaţiu, legate, în majoritatea cazurilor, de hramul bisericii din fiecare sat, sau de Paşti ( la Luncani Vale şi Târsa), Sfântul Ilie (la Federi, Dealul Murgoiului) sau de Sfântul Petru (la Porumbeii Mari). Cele mai interesante au fost însă nedeile de pe înălţimi, un fel de mari sărbători şi petreceri cu cântec din fluier şi joc pe poienile montane, cu o participare largă din mai multe sate. ”Nedeia era sărbătoarea pe înălţimi a satelor de pe platforma şi a celor mai învecinate din văi şi depresiuni, a celor care nu se văzuseră de mult timp, a băciţelor şi ciobanilor depărtaţi de sat, care îşi revedeau familiile, prietenii: era prilejul în care tinerii din diferite părţi se puteau cunoaşte în vederea căsătoriei lor”.(Lucia Apolzan- „Carpaţii tezaur de istorie”). Cele mai cunoscute erau de pe munţii Jigorul Mare, Vârful Porumbeii Mici, vârful Steaua, vârful Rotunda (de la Poiana Omului) , însoţite de jocuri şi tradiţionalul – balmuş.
- Legat de păstorit
- Un alt moment cu profunde semnificaţii în viaţa comunităţilor îl reprezintă obiceiul „măsuratul oilor”, adevărate sărbători locale, la care paticipă şi turiştii. Plecarea oilor la munte şi măsuratul oilor au loc între 1-8 iunie, respectiv reîntoarcerea lor pe 29 august. Tot în legătură cu păstoritul sunt şi grupele de flueraşi din Grădiştea de Munte, Costşti Deal, Platforma Luncanilor, Ohaba Ponor, Federi şi Petros.
- Folclorul muzical şi coregrafic
- Acesta e reprezentat de „învârtită”, „bătut㔺i „hora luncănească”.
Activități tradiționale
